Written by Vali Dobrescu on iulie 17, 2018 in Uncategorized

La fel ca și în multe alte țări din întreaga lume, ELKON este cel mai important furnizor de stații de beton din Etiopia, fiind operațional în această țară începând cu anul 2007, odată cu livrarea primei stații de beton achiziționată de compania BL Harbert International Company pentru construirea Ambasadei Statelor Unite din Etiopia.

De atunci, calitatea, durabilitatea și fiabilitatea produselor ELKON, alături de serviciile și sprijinul oferit, au atras cele mai mari companii contractante din țară, atât pentru realizarea unor proiecte specifice, cat și pentru producerea de beton proaspăt.

Produsele de înalta calitate, combinate cu serviciile post-vânzare de același grad, au condus la fidelizarea clienților ELKON. Peste 50% dintre proprietarii de stații de beton ELKON, din Etiopia, dețin în momentul de față, cel puțin două stații.

În cei peste 10 ani de activitate și având un agent local de mai bine de 6 ani, în această țară s-au desfășurat numeroase training-uri și activități de instruire ale operatorilor și tehnicienilor etiopieni, ceea ce condus la creșterea notorietății companiei ELKON. Totodată, stațiile de beton ELKON au devenit din ce în ce mai apreciate de către comunitatea tehnică locală. Odată cu introducerea tehnologiei ELKON pe această piață, o echipă de tehnicieni extrem de bine pregătită a fost considerată o resursă indispensabilă și a fost pusă la dispoziția clienților cu scopul de a asigura cele mai bune servicii post-vânzare și un stoc de piese de schimb, pregătită să servească toată Africa de Est.

În plus, compania ELKON s-a instalat și este activă în diferite regiuni ale țării, lucrând eficient cu peste 30 de statii instalate din Addis Abeba până în Nekemte în vest, Awassa către sud, Dire Dawa spre est și Debre Birhan și Mekelle catre Nord.

Recent, ELKON a instalat o stație de beton compactă, Elkomix-60 Quick Master, în Addis Abeba pentru una dintre cele mai mari companii imobiliare din oraș. Fabrica a început producția de beton pentru proiectele de construcție ale companiei din intreg orașul.